În urmă cu mai mulți ani, Dorian Popa a luat parte la un „roast” cu mai mulți comedianți. Printre cei care l-au ironizat pe artist a fost și Cătălin Bordea. Actorul de stand-up, însă, în timpul actului, a adus în prim-plan o situație pe care o pățise Dan Badea. Mai cu seamă, comediatul a ironizat momentul când nevasta fugise cu cel mai bun prieten. Scenariul, însă, s-a repetat la 7 ani distanță, Bordea fiind, de data aceasta, cel care a rămas cu buza umflată. Iată mai jos, în articol, ce rostise actorul pe scenă, în fața spectatorilor.
În urmă cu 7 ani, Cătălin Bordea urca pe scenă, pentru o nouă sesiune de „roast”. La momentul acela, invitatul special era Dorian Popa. În timpul actului de pe scenă, comediantul, însă, a adus în discuție o situație pe care a întâmpinat-o Dan Badea. Fostul coprezentator de la iUmor trecuse printr-o despărțire grea, iar Cătălin Bordea avea să expună motivul separării, în fața spectatorilor, în stilul său caracteristic.
Actorul de stand-up nu s-a sfiit să spună, în fața spectatorilor, că Dan Badea a rămas, practic, cu buza umflată, după ce nevasta fugise cu cel mai bun prieten al său. Cătălin Bordea se arătase uimit de faptul că prietenul lui Dan Badea a ales să îl trădeze.
„Dan Badea e de față cu noi aici. E un prieten foarte bun, de foarte mulți ani îl avem lângă noi. Omul ăsta (n.r. Cătălin Bordea arată către Dan Badea) a trecut printr-o despărțire după care mulți n-ar fi supraviețuit. Cel mai bun prieten al lui a plecat cu nevastă-sa!
Să-ți pierzi prietenul în halul ăsta?! Omul ăsta este un exemplu. Oricum, Dan Badea și-a refăcut viața și îl felicit pentru treaba asta. E în siguranță, pentru că nu mai are prieteni. El nu mai are”, spunea Cătălin Bordea, pe scenă.
Scenariul în care s-a aflat Dan Badea s-a repetat la 7 ani distanță. Însă, de data aceasta în cazul lui Cătălin Bordea. După câștigarea premiului cel mare la America Express și revenirea în România, relația cu Livia Eftimie s-a scindat. Bruneta ar fi început o idilă cu Paul Mărăcine, alias Spike, cu un an înainte de divorț. Apoi, după ce s-au separat pe cale amiabilă, CANCAN.RO a surprins-o pe brunetă, în tandrețuri, cu artistul. De altfel, Spike era prieten foarte apropiat cu actorul. AICI se regăsesc fotografiile exclusive cu Livia și Spike!
De altfel, Cătălin Bordea a încercat să își salveze căsnicia. Despre acest aspect ne-a povestit, în exclusivitate, unul dintre apropiații săi.
„Cătălin a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-și salva căsnicia. Livia voia să se despartă dinainte de plecarea la America Express, însă au decis să mai discute după întoarcerea lui Cătălin. El a fost cel care s-a opus categoric acdestei despărțiri, o iubește enorm.
A fost inclusiv la psiholog pentru a încerca să rezolve anumite lucruri la el, în interiorul lui, a progresat enorm. Pe ea o adoră, o tratează extraordinar. Dar pur și simplu nu au reușit să învie flacăra aia a iubirii, care în sufletul ei nu mai e la fel de puternică. Acum sunt depărțiți, iar el suferă foarte mult. O face, însă, discret, cu demnitate, altă soluție oricum nu are. Ea a plecat de acasă temporar, a fost decizia ei”, dezvăluia o sursă apropiată comediantului, pentru CANCAN.RO. Vezi AICI mai multe detalii.
Sursă foto: capturi video